vineri, 31 ianuarie 2014

La cina...

Probabil stiti cum este perioada aceea dificila din luna...nuuu, nu "aceea" ci aia dinainte de salariu ! Atunci cand concomitent cu banii se termina si proviziile si treci rapid la calcule, inovatii si improvizatii. Cum e cazul de fata...
Asadar, arunc o privire sumara prin frigider, situatia nu e chiar disperata, mai sunt din toate cate putin si decid repede ca  cele cateva bucatele de branza ramase stinghere, o bucata de sunca, ultimele trei felii de rosii uscate la soare (amintire din concediu...) si alte cateva lingurite cu "chestii" de prin borcane si borcanele vor deveni o minunata cina de vineri. Asta pe langa pastele in forma de scoici XXL si o sticla cu sos de rosii din productie proprie...reteta la toamna !
Pana fierb "scoicile" pregatesc umplutura: branza rasa (indiferent de care), sunca taiata marunt, feliile de rosii uscate, o lingura de smantana daca e cazul, o lingurita de sos pesto, ceva ierburi dupa gust, omogenizate bine....

"Scoicile" fierte si lasate putin sa se racoreasca atat cat sa le putem tine in mana, primesc cate o lingurita generoasa cu umplutura si se aseaza intr-un vas stropit cu ulei. Apoi se inneaca cu sosul de rosii incalzit si imbunatatit cu ce crede fiecare de cuviinta (doi stropi ulei de masline, cimbru, sos pesto, un catel de usturoi, ardei iute....) dupa gust si inspiratie.

Nu ne mai ramane decat sa dam vasul la cuptor pentru 20 de minute la 200 grade C si sa asteptam.....
La fel de bine pot fi umplute cu un amestec de spanac si branza (urda mai ales sau ricotta) sau doar cu branza, smantana si verdeata. Parmezanul ras pe deasupra este o optiune delicioasa !
Pofta buna !
...mi-au iesit putin picante, dar nu s-au inregistrat plangeri.
Maine o sa combin un desert bun, cred.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu